Între Pãtârlagele şi Colţi e un ţinut pustiu, numit dealul Burduşoaia. De o parte pereţi abrupţi şi prãfoşi, de alta, pãmânt neted, cu bãlţi murdare. Pe aici, toate vârfurile ascuţite se cheamã Ţurţudui.
Pe culmea Broscarului, o piatrã plinã de semne, care a fost descoperitã recent reprezintã o relicvã istoricã ce ascunde, cu siguranţã, un mister.
Trecem prin Fijereşti, Colţii de Jos şi Cãlugãriţele. De aici începe urcuşul pe munte. Urcãm pieptiş, pe o scurtãturã, printre pãduri - drum greu, abrupt, desupra satului Lupoaia. Piatra e mare, acoperitã de zeci de semne... - Au venit şi de la muzeul din Buzãu, au venit şi de la Iaşi, dar nimeni n-a dezlegat enigma, propunând cã ar fi mai bine sã se acopere piatra la loc, cu pãmânt. A fost descoperitã prin 1997, într-un noiembrie rece la o vânãtoare de mistreţi, pe dealul Broscarului.
Piatra, are douã linii lungi, paralele ce nu puteau fi fãcute de naturã. O altã piatrã alãturatã, acoperitã în multe locuri cu pãmânt şi muşchi are sapate niste stele. Broscarul nu e o culme ascuţitã, cum sunt toate vârfurile care îl înconjoarã, ci un platou, parcã anume netezit de mâna omului. Acolo e piatra. O bucatã de stâncã masivã, care de departe pare un organ uriaş al pãmântului, o inimã ciuntitã, îngropatã între frunze uscate. Semnele de pe piatrã sunt haotice. Nici o ordine: nici verticalã, nici orizontalã, nici şerpuitã, nici circularã, numai semne aruncate peste tot.
Scriere sau hartã stelarã?
Nu se vede nici o literã cunoscutã, din nici un alfabet care sã fi fost folosit pe teritoriul ţãrii noastre sau pe la vecini. Doar stele alcãtuite din linii întretãiate, jumãtãţi de stele, cruci mãrginite de pãtrate şi dreptunghiuri, multe simboluri solare, semne de tipul rãbojului, linii care se întretaie şi se frâng, spice sau brãduţi... sunt atât de multe şi de diverse, încât în prima clipã nu poţi lega în minte nimic. << Ca şi cum mai mulţi copii s-ar fi aşezat în jurul pietrei şi ar fi început sã scrijeleascã fiecare pe unde a apucat, pânã ce piatra s-a umplut de semen >>. Sã fie doar o joacã? Greu de crezut, cãci piatra e în pãmânt de multã vreme, se vede dupã albeaţa ei. Unele semne sunt grupate câte douã-trei, altele izolate, sunt semne mai mici, scrijelite mai delicat, altele mai mari şi mai adâncite, unele sunt încadrate în pãtrate sau dreptunghiuri. Lipsesc liniile curbe, cel puţin la prima vedere, fapt de inteles, cãci pe piatrã e destul de greu sã trasezi cercuri.
Un asemenea haos aparent ar putea reda o hartã, poate o hartã a cerului. Doar într-o astfel de hartã semnele sunt împrãştiate fãrã noimã pentru cel ce nu le cunoaşte rostul.
O altã idee este aceea cã semnele nu au fost fãcute toate odatã, ci pe rând, la anumite ocazii. Poate ca acolo era un loc de întâlnire şi procesiune periodicã, şi de fiecare datã, se însemna ceva pe piatra: o invocaţie, o rugã de mulţumire catre un zeu, vreun nume sau lucru important.
Poate era un loc cu puteri tãmãduitoare, iar semnele erau lasate de cei ce se vindecau prin atingerea pietrei sau, mai bine zis, de vracii sau preoţii care intermediau în procesiunile de vindecare, în numele celui bolnav. Sau, cine ştie, un loc sacru, unde iniţiatii veneau periodic şi lãsau însemnãri pentru cei ce vor veni dupã ei, ca sã-i îndrume sau sã le transmitã ceva.
Semne strãvechi la Ruginoasa
Drumul de la Colţi la Ruginoasa, este un drum al crucilor, e o adevaratã iniţiere, care te ajutã sã pãtrunzi în lumea strãveche a celor de demult. Trecem prin Muscelul Cãrãmãneşti, Buduie, Scãieni, Vãvãlucile, Fişici, pe lângã Bozioru, prin Brãeşti, sate arhaice, cu nume de legendã, strãvechi. Aici, la Ruginoasa, sunt "Policiorii", sãlaşuri ascunse, pline de semne ciudate.
Policiorii sunt douã terase de piatrã cocoţate sus, între stânci, care au folosit cândva ca adãpost. Nu e uşor sã te caţeri acolo. Pe o suprafaţã de câţiva metri pãtraţi, "podeaua" de gresie e plinã de semen, figuri ciudate, fragile, cu cine ştie ce semnificaţii sfinte.
Semnele pe care le putem vedea pe piatra: "Sori", brãduţi sau spice, compoziţii bizare, care au mereu 12 sau 7 linii, ceva ce seamãnã cu un pom sau o ciupercã, "fulgi de zãpadã" cu ramificaţii asimetrice, turnuri stranii cu 12 "trepte", posibile figuri umane foarte stilizate, alcãtuite dintr-un pãtrat, un dreptunghi în locul capului şi douã dreptunghiuri în locul picioarelor, totul abstractizat şi geometric.
Spre deosebire de piatra de la Broscaru, aici semnele par a fi mai grupate şi conţin şi linii curbe, dar impresia generalã este tot aceea de lipsã de coordonare. În plus, unele semne sunt vag figurative. Şi aici au fost fãcute, probabil, la momente diferite. Sunt şi desene mai noi, cãci zãrim reprezentate câteva biserici cu trei turle, una "semnatã" la 1914 (Şi pe nelipsiţii Marius, Anca, Fãnel, Dana, Sanda, Gigel, care şi-au scris numele peste inscripţiile strãvechi, distrugându-le).
Într-un colţ se aflã un desen complex, care pare sã umple un dreptunghi. "O tabliţã sumerianã: spicul din partea stânga, zig-zagul care delimiteazã desenul, semnele din interior, grupate în cadrane, adânciturile din partea de sus, toate sunt elemente care se gãsesc în tãbliţele sumeriene.
Unele sunt cu totul necunoscute, nepublicate, altele sunt inventariate, dar sunt considerate "de interes local" de cãtre autoritãţi. Unele au fost cercetate de un inginer, Paul Lazar Tonciulescu. Nici una nu beneficiaza de o minimã protecţie: ploile continuã sã le macine, turiştii care reuşesc sã le descopere le distrug, fãrã nici o mustrare de conştiinţã.
Oare nu e o glumã? Chiar sunt semne strãvechi, autentice? Multe se regãsesc pe piatra de la Broscaru, care a stat în pãmânt sute de ani. E o legãturã clarã între cele douã categorii de scrieri şi probabil aparţin aceleiaşi epoci.
Totul face sã-ţi treacã brusc prin minte cã filmele americane de aventuri, cu descoperitori de scrieri şi artefacte strãvechi, precum şi documentarele gen "Discovery" sau "National Geographic" despre vechi civilizaţii ar putea pãli în faţa a ceea ce poţi vedea pe aceste Ţurţudui. Şi asta este doar începutul: în Ţara Luanei ne mai aşteaptã aventuri incredibile.