Aştept primãvara
Bate vântul, plouã mãrunt-n orele amiezii,
Şi iar îmi curg cuvinte ce vin de undeva,
Ca-ntr-o poveste plictisitoare de perfuzii.
Poate vor place, poate da, poate nu, câteva…
Gânduri diverse, trist-mi sunt tãtã ziuşoara,
Aş vrea cu disperare sã fie ca la-nceput,
În existenţa-mi surã sã vinã iarãşi primãvara,
Sã-mi dãruiascã ghiocei-n pãru-mi cãrunt…
Aş vrea sã zbor iar spre cele stele totodatã,
Sã zbor liniştit fãrã griji bancare la cei nori,
Şi împãcat, sã mai aud, da, mãcar o datã,
Glasul cocorilor zburând, ce-mi dau fiori…
Iluzia se repetă, aşteptând iar o nouã zi,
Şi iar îmi curg cuvinte ce vin de undeva,
Ca-ntr-o poveste plictisitoare de perfuzii.
Poate vor place, poate da, poate nu, câteva…
Gânduri diverse, trist-mi sunt tãtã ziuşoara,
Aş vrea cu disperare sã fie ca la-nceput,
În existenţa-mi surã sã vinã iarãşi primãvara,
Sã-mi dãruiascã ghiocei-n pãru-mi cãrunt…
Aş vrea sã zbor iar spre cele stele totodatã,
Sã zbor liniştit fãrã griji bancare la cei nori,
Şi împãcat, sã mai aud, da, mãcar o datã,
Glasul cocorilor zburând, ce-mi dau fiori…
Iluzia se repetă, aşteptând iar o nouã zi,
Ce fi-va o altã dimineaţã plinã de ceaţã,
Plinã de frig, fãr de chef, pân-la miazãzi,
Doar o altã zi din viaţã, fãr nici o speranţã…
Plinã de frig, fãr de chef, pân-la miazãzi,
Doar o altã zi din viaţã, fãr nici o speranţã…
TAINIC DOR DE MUNTE
Dor de munte-acum tainic mă-ncearcă,
Mă întorc cu gându-mi iar şi iar în trecut,
Când puteam chiar s-aleg eu clipa parcã,
Evadării în o lume-n care eram cunoscut…
Simt cum aer pur, de munte îmi pătrunde,
În toţi porii şi parfumul lui lin iar mă-mbată,
Lumina încet-n amurg vrea sã se confunde,
Totu-i vis şi armonie, da, ştiu, a fost o datã…
Şi se scurg amintirile ce-mi trec prin minte,
Ca lacrimile cãzute în colbul potecii-n piatrã,
Iar brazii freamãtã-n culmi-nalte ca veşminte,
Aşteptând ca şi mine, sã aprindem o vatrã…
Din nou prin munţi aş vrea sã fiu ca acasã,
Şi linistea iar sã mã inunde deplin aş vrea,
Cu ochii spre cer, cu sufletu-n tainã fãloasã,
Singurãtatea-n piatrã sã sfarm, de aş putea…
CABANA SUB OMÃT
O! Minunat e atunci când începe lin ninsoarea,
La fereastra cabanei admirându-i candoarea…
Ameţitoare e căderea neîncetată a fulgilor mari,
Kamikaze de fluturi în picaj…, năvălind hoinari,
Înveselind dalbul puf zăpadã cu farmecu-i ireal,
Mireasã-nvelită-n mătase albă şi dantelã voal…
Şi de atâta strălucire albă, uşor parc-am ameţit,
Pătruns de-o vrajă neştiută în cabanã nãmeţit,
Prin fereastrã imense flori multicolore am văzut,
Printr-un ţurţure dormind în gerul curând cãzut…
Pãşesc afarã... O linişte solemnã mã-nconjoarã...
Milioane de ace de brad, stau vii sub plãpumioarã,
În pãdurea oscilând în esenţe pure de taine mituri,
În pãdurea nemuririi, ciocãnitoarea bate rare nituri.
E bizară pãdurea ce-mi plutirea-n cercuri sparge,
În liniştea încãrcatã de febra înãlţãrii unor catarge,
Piatrã, brazi, paltini ca o aspiraţie a pãmântului,
Ce s-apleacă dar nu se frânge-n bãtaia vântului…
În aerul proaspãt al munţilor dând viaţã entitãţii,
Îmi iuţesc paşii inimii spre misterele eternitãţii…
La fereastra cabanei admirându-i candoarea…
Ameţitoare e căderea neîncetată a fulgilor mari,
Kamikaze de fluturi în picaj…, năvălind hoinari,
Înveselind dalbul puf zăpadã cu farmecu-i ireal,
Mireasã-nvelită-n mătase albă şi dantelã voal…
Şi de atâta strălucire albă, uşor parc-am ameţit,
Pătruns de-o vrajă neştiută în cabanã nãmeţit,
Prin fereastrã imense flori multicolore am văzut,
Printr-un ţurţure dormind în gerul curând cãzut…
Pãşesc afarã... O linişte solemnã mã-nconjoarã...
Milioane de ace de brad, stau vii sub plãpumioarã,
În pãdurea oscilând în esenţe pure de taine mituri,
În pãdurea nemuririi, ciocãnitoarea bate rare nituri.
E bizară pãdurea ce-mi plutirea-n cercuri sparge,
În liniştea încãrcatã de febra înãlţãrii unor catarge,
Piatrã, brazi, paltini ca o aspiraţie a pãmântului,
Ce s-apleacă dar nu se frânge-n bãtaia vântului…
În aerul proaspãt al munţilor dând viaţã entitãţii,
Îmi iuţesc paşii inimii spre misterele eternitãţii…
Vechea cãlãuzã zise…
Ascultaţi, fiii mei! Dacă veţi dori,
Sã urcaţi-n vârf de munte-n zori,
Trebuie să-i ţineţi lumina-n minte,
Sã urcaţi-n vârf de munte-n zori,
Trebuie să-i ţineţi lumina-n minte,
Pentru a vã clăti sufletele cuminte.
Puteţi lin urca pe vârf de munte,
Cu sudoarea vederii sub frunte,
Cu sudoarea vederii sub frunte,
Frontieră lie a speranţei voastre,
Spre spaţii inviolabile şi albastre.
Urmând luceafărul de dimineaţă,
Ca un sol sfânt ce-i ivit-n ceaţã,
Pãşind printre vechii copaci tăcuţi,
În taina munţilor, liniştea s-asculţi.
În taina munţilor, liniştea s-asculţi.
Dimineaţa-i doar strigăte şi cânturi,
De paseri vii, cu vioi dans de fluturi,
De paseri vii, cu vioi dans de fluturi,
Spre a stâncilor cu umbrã de granit,
Ce aratã, ameninţător şi înbãtrânit.
Ce aratã, ameninţător şi înbãtrânit.
Alpinist cu disperare spre înălţimi,
Calm urmezã-ţi a sufletului patimi,
Calm urmezã-ţi a sufletului patimi,
Pe nesimţite, asurzit de acurateţe,
Printr-un glob fulger de frumuseţe.
Printr-un glob fulger de frumuseţe.
Munţii deţin o tainicã comuniune,
Preoţi, tăcuţi şi austeri-n opţiune,
Preoţi, tăcuţi şi austeri-n opţiune,
Cu-n lac ascuns-n ceaşcă de safir,
Rece apã-n cer ca lacrimile-n potir.
Rece apã-n cer ca lacrimile-n potir.
Spirit de argint, nãscut din zăpadă,
Izvorul face-n stâncã frântã acoladã,
Subţire, veşnic înecat în alabastru,
Strecurat-n castru ca tainic pilastru.
Strecurat-n castru ca tainic pilastru.
Pogorând acas, cu apusul de soare,
Pe ritmuri ale vântului binecuvântare,
Rătăcind de departe fără alt sunet,
Purtaţi-n inimã lira muntelui tunet…
Pãdurea-n zori
Există în mine o pasiune, o altă fiinţă umană,
Un destin, ce mã poartã-n via naturã diafanã…
Sufletu-mi serveşte coffe într-o ceaşcã de nuc,
Dansuri mistice-n soare, tainica brizãmi-aduc…
Vântul zorilor, rãspândeşte miros proaspăt, reavãn,
Duhul blând al noului răsărit plezneşte zdravãn…
Aducând galben şi roz, şi apoi moale cer alb-albastru
Ce ia forme strãlucitoare-n al delicatelor ferigi rastru…
Ce ia forme strãlucitoare-n al delicatelor ferigi rastru…
În haru-i simplu şi efortul pãstra tmereu primordial,
Natura se desfãşoarã-n fiece zori-n evantai cordial…
Şi oceaţă rătăceşte în creştere ,ca o mantie moale,
Natura se desfãşoarã-n fiece zori-n evantai cordial…
Şi oceaţă rătăceşte în creştere ,ca o mantie moale,
Ce se ridică uşor, Iasând întunericul-n luminã agale…
Se ivesc umbre-n pădure, prinse-n dans cu încântare,
Spumante picături de rouă reflect lumina-ndecantare…
Razele-ncomuniuneşi pace adăugã strălucire magică,
Minunat spectacol, cu paseri cântând în a sa acusticã…
Spumante picături de rouă reflect lumina-ndecantare…
Razele-ncomuniuneşi pace adăugã strălucire magică,
Minunat spectacol, cu paseri cântând în a sa acusticã…
De sub frunziş, chiar maro bogat pământ încet apare,
Cu petice de muşchi, umezite cu lacrimi-nadãpare…
Şi-n bucuria împărtăşirii spaţiului sacru se confruntă,
Cu florile curcubeu de culori ce-n cromaticã îl înfruntã…
Cu petice de muşchi, umezite cu lacrimi-nadãpare…
Şi-n bucuria împărtăşirii spaţiului sacru se confruntă,
Cu florile curcubeu de culori ce-n cromaticã îl înfruntã…
În liniştea şi frumuseţea ce ţi-o şopteşte al meu vrãjit vis,
Vino-n plimbare-n pădurea mea, înoatã în fluxul meu abis…
În sursa de dulceaţă, înciripitul păsărilor, calm, pas cu pas,
Vino-n plimbare-n pădurea mea, înoatã în fluxul meu abis…
În sursa de dulceaţă, înciripitul păsărilor, calm, pas cu pas,
Frumos zâmbeşte, şi învaţã a iubi tainicu lnaturii glas…
Urmeazã acum calea ce lumina-ţi va ghida-n pãdure drumul,
Bucurã-te de o gură de aer proaspăt, iatã, e rece parfumul…
Bucurã-te de o gură de aer proaspăt, iatã, e rece parfumul…
Cãci ori de câte ori inima-ţi simte dor de ducã,ca noi în fine,
Soarele va fi cãlãuzã din zori înpădure pentru mine şi tine…
De-mi vrei iubirea…
De plãnuieşti, iubirea-ţi inima-mi s-atingã,
Prinţeso…, vino cu mine sã urci un munte,
Pãşeşte lin, pe urmele abrupte-n strungã,
Printre negre capre, atinge a stâncii frunte…
Urcând pe munte între nori şi mii de fluxuri,
Împărtăşind împreună darã, povara-n iluzii,
A scãpa de nebunia cotidianã, fiind alãturi,
De stânca durã, ce n-are nevoie de perfuzii…
Inima-mi locuieşte departe, în sălbăticie,
În păduri umbroase, cu plante parfumate,
Sã pot vedea munţii strãlucind-n fãlnicie,
Karma gânduri-n puritate iţind cu abilitate…
Vino cu mine, sã urci un munte, adorator,
Înlãţuind cu aripi de lebădă, stânca albã,
Soarele ne va fi gazdã, lãstunul însoţitor,
Atunci, aprinde-mi-vei iubirea cea codalbã…
Douã inimi împreunã-n baldachinuri virgine,
Fi-va modul în care ar trebui să fie potrivite,
Şoptindu-mi: Am urcat un munte pentru tine,
Sã simt îmbrãţişarea-ţi între pietre-nţepenite…
Îmi caut iubirea…
În astã pãdure vie, sorocit de soartã,
Pãtrund cu sfialã împingând-n poartã.
Uşor, pãşesc în lumina ce strãluce,
Iar codrul vechi şi negru mã seduce…
În adâncu-i fredonez-n grai nerostit,
Un lin cântec sihastru de îndrãgostit,
Ce veşnic-şi cautã cea verde iubire,
Nestãvilitei tãceri, fiindu-i înpodobire…
Pãdure minune, eşti izvor de poezie,
Frumuseţea-ţi mistuie a mea fantezie.
Frumuseţea-ţi mistuie a mea fantezie.
În mijlocu-ţi alerg desculţ, un future,
Dansând cu fagii printre umbre sure…
Dansând cu fagii printre umbre sure…
O clipã, mã opresc s-ascult… sfinţirea,
Cum brazi-şi cântã-n scârţ, nemurirea,
Iar mestecenii falnici şi umbroşi, atunci,
Îmi cuprind trupu-n mii de braţe adânci…
Cum brazi-şi cântã-n scârţ, nemurirea,
Iar mestecenii falnici şi umbroşi, atunci,
Îmi cuprind trupu-n mii de braţe adânci…
În iarba mãtãsoasã, iatã ce scintileazã,
A florilor safire,smaralde şi rubine razã,
A florilor safire,smaralde şi rubine razã,
Tot ce atinge în juru-mi cu aur poleieşte,
Dând farmec perpetuu şi dumnezeieşte…
Dând farmec perpetuu şi dumnezeieşte…
