duminică, 3 aprilie 2011

Babele de la Ulmet", nişte stânci în formă de farfurii zburătoare


      Pe creasta unui deal din comuna buzoiană Bozioru, curenţii de aer şi ploile au făurit de-a lungul anilor,  o formaţiune stâncoasă extrem de stranie, compusă din pietre rotunde, parcă şlefuite de un meşter pietrar.

      Localnicii dar se pare şi primii geografi care au luat contact cu aceste stânci le-au numit Babele de la Ulmet, pentru că seamănă izbitor cu cele din Masivul Bucegi.
În zona Bozioru circulă numeroase legende despre o veche populaţie de uriaşi carear fi existat în Ţara Luanei după cum numesc legendele aceste locuri, iar dacă vii în zonă, atras tocmai de aceste mituri, tresari la vederea fiecărei ciudăţenii a naturii, de care dai la tot pasul. După o călătorie pe uliţele înguste de munte de la marginea comunei Bozioru spre Valea cu Teiu, traseul continuă preţ de 20 deminute către cresta Babelor de la Ulmet. O piatră perfect rotundă anunţă apropierea de suratele mai mici ale Babelor din Bucegi. După o luptă aprigă cu mărăcinii poţi admira frumuseţea stâncilor  în formă de ciupercã frumos şlefuite parcă de misterioşi meşteri pietrari.

       Se pare cã cea mai înaltă dintre babele de la Ulmet are 2 m însã ciudat este că formaţiunea stâncoasă se află pe un platou de nisip, izolat iar unele dintre stânci sunt perfect ovale, iar altele au forma unor farfurii zburătoare. Frapează însă unele forme perfect rotunde ale câtorva stânci care stau pe jumătate îngropate în nisipul moale dinvârful dealului aruncate parcă în urma unui război între titani.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu