Visam la o turã în Iezer Pãpuşa de când fiind cu feciorul meu Valy (care avea 11 ani atunci) am campat în  Cãlãtoria a tot fost amânatã de atâtea ori încât aproape cã nu mai îndrãzneam sã sper cã vom ajunge acolo, dar ne-am hotãrât: atacãm Iezerul într-o turã mai lungã cu ieşire prin Fãgãraşi sau Piatra Craiului în funcţie de vreme (vara aceea fiind ploioasã cu multe inundaţii). Drumul pânã la Cãmpulung Muscel e destul de complicat din Buzãu. Am ales sã mergem cu trenul - trei schimbãri plus un automotor arhaic. Aventura începuse deja: cu ce mergem pânã la Voina? Cãdem “la învoialã” cu un taximetrist cu o rablã de Dacie sã ne ducã la jumãtate preţ faţã de “oficial”. Jumãtate preţ, aventurã dublã… nici n-am ajuns în Lereşti cã… panã - motorul clacase… dupã o orã, cu ajutor de la alţi şoferi din zonã am pornit şi când am intrat pe drumul forestier pânã la Cabana Voina, am crezut cã se va desface caroseria limuzinei… ne şi vedeam cãlare fiecare pe câte o roatã…  Dupã 2,5 ore de la plecarea din Câmpulung, ajungem în faţa cabanei. Obosiţi de atâta drum “motorizat”, hotãrâm sã campãm în poiana largã din apropierea cabanei, loc ideal de altfel pentru popas, dacã nu eşti prea aproape de scandalagii veniţi sã se “distreze la munte” cu crama din dotare şi lãutarii la difuzoare. Locul ales, destul de curat, lângã apa zglobie a Bãtrânei, focul modest pentru atmosferã dar şi “perpelit cârnaţii”, berea de la cabanã (scumpã ca la Cazinoul din Constanţa), ne-au pregãtit pentru asaltul Iezerului.   A doua zi dimineaţã, strângem cortul, pregãtim rucsacii şi pornim spre Lacul Iezer chipurile pe drumul cel mai scurt – punct albastru – spre sectorul cel mai înalt al culmii principale a Munţilor Iezer. La început am urmat drumul forestier de pe Valea Bãtrâna, depãşind punctul “Între Vãi” unde-i confluenţa cu Valea Cuca (de unde se poate ajunge uşor la Cabana Cuca), apoi printr-un veritabil culoar în pãdurea de amestec trecem de o parte pe cealaltã a vãii de nenumãrate ori (renunţând sã mai scoatem bocancii – oricum dupã atâtea inundaţii, mai mult am navigat pe bolovani) pânã ajungem la confluenţa cu Valea Cãlţunului. Din punctul de confluenţã, pe valea Cãlţunului se ajunge dupã 500m de drum forestier la Cabana Bãtrâna, sau se poate urca pieptiş spre creastã pe poteca marcatã cu cruce albastrã. Noi alegem sã continuãm traseul pe poteca de pe cursul inferior al vãii Cãlţunului (punct albastru) câteva sute de metri pânã la confluenţa cu Izvorul Iezerului.   De aici începe “greul” – lãsând la stânga Valea Cãlţunului, ale cãrui ape învolburate coboarã din cãldãrile înalte de sub culmea principalã, iar în dreapta, dedesupt, cele ce coboarã vijelios din lacul Iezer şi din cãldãrile de sub Iezerul Mare, poteca urcã pronunţat panta dintre cele douã vãi, strãbãtând o deasã pãdure de conifere pe o diferenţã de nivel de 700m.     Strãbatem ca printr-o alee îngustã întinsele jnepenişuri ce înbracã treapta de sub lac, loc numit “În jepi” unde gãsim mai multe atenţionãri cã este ultimul loc de aprovizionare cu lemn de foc pentru refugiu.   Dupã ce pãrãsim jnepenişul, trecem în urcuş pe pantele piciorului de munte Iezerul Mare pânã la refugiul alpin “Iezer”, construit pe malul micului dar încântãtorului lac alpin. Locul este mirific… peisajul culmilor ce ne înconjoarã oglindite împreunã cu norii albi în apa limpede a lacului… aspectul “foarte îngrijit” atât în exterior cât şi în interior al refugiului (recunosc cã asemenea refugiu civilizat – realizat, întreţinut dar mai ales folosit – n-am mai întâlnit în munţii noştrii). Este drept, refugiul constituie şi punct salvamont iar când am ajuns noi, salvamontistul care fusese de serviciu în weekendul respectiv (era duminicã seara) tocmai cobora la Voina urându-ne şedere plãcutã în refugiu şi vreme bunã pe traseu. În interiorul refugiului curãţenie desãvârşitã, priciurile având o folie groasã de cauciuc izolator, ne-au asigurat o odihnã binemeritatã (întreruptã puţin de un şoricel care ne-a verificat dacã cumva am lãsat resturi de mâncare la întâmplare – ecologistul refugiului).   Dimineaţã, dupã aprovizionarea cu apã de la izvorul lacului, am pornit-o spre creastã pe o potecã bolovãnoasã, urcând susţinut cam 150m diferenţã de nivel, oprindu-ne pentru popas la Crucea Ateneului Voineşti, monument comemorativ închinat de locuitorii comunei Voineşti ostaşilor jertfiţi în luptele din toamna anului 1916 şi care s-au nãscut şi au trãit pe aceste meleaguri. De la monument, urcãm la început destul de uşor, apoi tot mai pronunţat prin bolovãnişul de la Capul Cãlţunului pânã pe Iezerul Mare (2462m), unde pentru popas ni se oferã un excepţional tur de orizont pe deasupra unui ocean de munţi, începând de la culmile   îndepãrtate ale Fãgãraşului, cu piscurile Moldoveanu – Scãrişoara – Berevoiescu - Comisu – Tãmaşu Mare, şi sfârşind cu creasta dantelatã a Pietrei Craiului, cu întregul ei abrupt apusean. Spre sud, se adânceşte caldarea glaciarã a Iezerului cu câmpurile ei de grohotişuri, pâlcurile de jnepeniş şi mica oglindã de apã a Iezerului, care înfrumuseţeazã ariditatea predominant a muntelui înalt. Deosebit de impresionant este şi aspectul abruptului de nord şi nord-vest, unde se adâncesc cãldãrile înalte, pustii, acoperite de bolovãnişuri ale Boarcãşului.   Dupã popasul de “belvedere” strãbatem custura stâncoasã ce leagã Vf. Iezerul Mare de Vf. Roşu (2469m) şi cum Valy o pornise mai voiniceşte, se întâlneşte cu un cioban care-l întreabã: Singuricã pe munte, domnişoarã?... Sau sunteţi cu soţul?... (cea ce desigur l-a cam mutrit pe Valy – sã fie luat drept fatã… – chit cã avea plete şi o faţã de fãtucã…). Ajunşi pe Vf. Roşu privim în zare cãtre creasta Fãgãraşi şi stãm în cumpãnã: sã coborâm abruptul de sub noi spre Curmãtura Oticului si apoi sã ţinem plaiul pânã în Şaua Brãtilei din creasta Fãgãraşi sau sã ne continuãm traseul în Munţii Iezer spre Vf. Pãpuşa…   Vremea era frumoasã, destul de senin, aşa cã hotãrâm sã mergem spre Pãpuşa. Din vârful Roşu (numele-i vine de la mulţimea de bujori de munte ce-l îmbracã în iunie – chiar şi acum în august întâlnim pâlcuri înflorite) direcţia de mers a traseului de culme se schimbã spre est, coborând pronunţat pe poteca bolovãnoasã pânã la nivelul Piscanului (2383m), pentru ca apoi sã strãbatã pantele sudice ale Piscanului, îmbrãcate în haina unor bogate pãşuni alpine.   Poteca largã, puţin denivelatã ocoleşte obârşiile Vãii Priscanu, intrând pe teritoriul muntelui Bãtrâna. Era prea frumos şi prea uşor… dar simţindu-ne prezenţa, Bãtrâna ne-a întâmpinat cu o ceaţã atât de densã încât abia mai întrezãream poteca acoperitã de iabã, iar urmãrirea stãlpilor de marcaj oricum foarte rari a devenit o problemã. Doar busola şi simţul orientãrii ne-a fãcut sã nu orbãcãim pe întinsul platou.   Urmãm “pe dibuite” poteca ce ocoleşte pe versantul lor sudic cele douã piscuri ale muntelui Bãtrâna pânã ajungem în larga Curmãturã a Bãtrânei unde intersectãm vestitul drum pastoral “Şleul Bãtrânei” care coboarã în “vârteje” spre cãldãrile Boarcãşului şi ale Colţilor lui Andrei de la izvoarele Dâmboviţei. Acest drum pastoral face legãtura cu zona musceleanã prin Plaiul lui Pãtru. Din curmãturã, în scurt timp continuând poteca de creastã ajungem la Izvorul din Plai singura sursã de apã de pe întreaga creastã (2150m) unde hotãrâm sã campãm locul fiind excellent pentru popas de noapte – ceaţa a persistat pânã aproape de apus, limitându-ne perspective peisagisticã. Tot aici se aflã şi intersecţia cu Plaiul lui Pãtru pe care coboarã traseul marcat cu triunghi roşu spre Voina.  Aceastã importantã şa, se aflã pe cumpãna de ape dintre ulucul glaciar Zãnoaga Barbului, de la obârşia Vãii Colţilor, pe versantul Nordic, şi firele de obârşie ale Vãii Tambura, împrãştiate pe o largã suprafaţã pe versantul sudic al Culmii Bãtrâna. Facem un popas şi stãm puţin la taifas cu un simpatic cioban însoţit de dulãii din dotare, apoi pornim sã atacãm urcuşul spre vârful Pãpuşa.  Ne hotãrâm sã urmãm traseul spre nord, marcat cu bandã albastrã, pentru a coborâ în Valea Dâmboviţei şi apoi sã ne îndreptãm spre Piatra Craiului.  Astfel, orbecãind prin ceaţa deasã urmãm cu dificultate marcajul vechi şi destul de rar printre stâncile ce formeazã puntea care uneşte vârful Pãpuşa cu vârfurile Cascue şi Barbu pe care traseul le ocoleşte prin stânga, pe versantul lor vestic. Începe şi o ploicicã care ne face sã scoatem pelerinele, pentru ca apoi sã le strângem din nou şi dupã un timp de “navigat prin ceaţã” zãrim lângã potecã aruncat stâlpul indicator pentru traseul marcat cu triunghi galben spre Valea Dâmboviţei pe Plaiul Cascue – poteca sa nu se zãreşte deloc. Începem coborârea spre o vale cu jnepeniş. Tot cãutând poteca de coborâre, gãsim un saivan de “cârlani” şi ciobanul care meşterea la cioplitul unei cruci de lemn ne îndrumã pe unde am putea coborâ în vale. Începe ploaia, se opreşte ploaia… iar noi cãutãm o stânã pãrãsitã de unde va începe coborârea. Înaintãm destul de greu prin iarba udã şi ghinion: talpa bocancului meu drept se desprinde pe jumãtate “rânjind ca un crocodil la circ”.  Tratez de urgenţã bocancul legându-l zdravãn cu o ancorã de cort şi ponim mai departe spre stâna pãrãsitã pe care o gãsim pititã sub pajişte la liziera pãdurii. Ne oprim pentru un popas mai lung, mâncãm şi stãm la soare crezând cã am scãpat de dificultãţi. Dibuim “poteca” de coborâre, dar de fapt erau urmele lãsate de mãgarii cu care se aprovizionaserã ciobanii cu o zi în urmã, altfel… În curând poteca începe o coborâre “în vârteje repezi” care credeam cã nu se mai sfârşesc prin pãdurea întunecoasã fãrã nici o perspectivã.  Dupã un mic popas, o pornim voiniceşte spre barajul lacului în cãutarea unui loc de campare, cãci se apropia înserarea, eram obosiţi, ne era foame… Marşul a mai durat cam 1,5 ore şi am ajuns în zona barajului gãsind totodatã sub un podeţ un loc bun de campare şi un izvor. Cu viteza nerãbdãrii de a aprinde focul pentru pregãtirea cinei mult aşteptate, am montat cortul, am gãsit lemnele necesare focului, am reparat bocancul cu “superglue” – culmea cã şi acum ţine… Ca un fãcut, cum am terminat cu cina şi cu pregãtirile de înoptat, a început o ploaie zgravãnã ce a ţinut aproape toatã noaptea. Dacã pe drumul spre baraj ne doream sã ne ia vreo maşinã, toatã noaptea au trecut pe deasupra noastrã camioane cu lemne, şi ploua…   Ziua urmãtoare ne propunem sã trecem peste Tãmaşul Mare la Cabana Plaiul Foii. Ne propunem… Pornim de dimineaţã la vale prin Cheile Pietrimanului pe care le strãbatem în întregime pânã la cantonul Tãmaş unde ne întâlnim cu nişte ciobani care urcau cu “calabalâcul” la o stânã de sub Curmãtura Foii. Îi însoţim la început pe un drum forestier, apoi urmeazã un drum de tractor foarte abrupt cu un noroi foarte adânc imposibil pentru bocancii noştrii. Ploile din ultima vreme au fãcut ca toatã zona sã musteascã a apã. Dupã câteva încercãri de abordare a “drumului” şi la “îndemnurile” ciobanilor: - aicea-i bine, mai sus în coastã-i clisa mare… - am hotãrât sã renunţãm la Piatra Craiului şi sã coborâm pe Valea Dâmboviţei la Podul Dâmboviţei, de unde cu autobuzul sã ajungem în Braşov.    |
